Cerința 1 / 5
📖 Consultă Textul Suport▼
Citeşte următorul fragment:
V. Alecsandri (1821 – 1890) era un moldovean prin tată și mai curând muntean prin mamă; dar prin amândoi părinții avea mult sânge grecesc, din al grecilor de aici, bineînțeles. Nuanța sa temperamentală se lămurește deplin prin această împrejurare. El are aristocratismul elinic*, infatuarea aceea stăpânită cu amabilitate (era de un orgoliu imens), oroarea de mediul insalubru și vulgar, aptitudinea înnăscută pentru viața în cercurile fine și la curte, darul convorbirii. Junimiștii și-l aminteau venind la ședințele lor. [...] Elinitatea, în sens românesc, a lui Alecsandri se verifică în nostalgia statornică de mare și de spațiul exotic, în călătoriile lui neîntrerupte, în oroarea de frig, de zăpadă. Iarna poetul hibernează la Mircești, primăvara iese „à la recherche du soleil”*. Munții înălbiți de nea, brazii încărcați cu țurțuri preferă să-i vadă de pe ferestrele castelului Peleș, cu picioarele „pe covoare groase unde nu pătrunde frigul”. Ceața Parisului i se pare infernală [...] și lumea aceasta „bântuită de stihii, vânt, umezeli, ger, neguri” o socotește greșit concepută, pricină de fiori și triste cugetări. [...] Destul de bogat, Alecsandri a călătorit cu voluptate toată viața, cercetând îndeosebi mările calde, scăldându-se pe țărmurile lor, căutând vehiculele legănate, trăsurile de poștă, corăbiile, gondolele, mereu cu nostalgia îmbarcării [...]. O astfel de pasiune pentru elementul acvatic nu e proprie românului carpatin. Alecsandri are în preajma Mirceștilor o copie redusă a apelor exotice, lunca Siretului, regiune băltoasă printre mari sălcii, sugerând miniatural misterioasele lacuri meridionale, și pe marginea cărora cade în extatica lui solară. În poezia populară, poetul a găsit un corespondent al firii sale amabile. [...]
Foarte mult din opera poetică a lui V. Alecsandri s-a perimat. Însă meritul istoric al poetului, chiar pentru această parte, rămâne inatacabil. Alecsandri a luat poezia populară (din care a făcut o culegere), mai potrivită sensibilității contimporanilor, și i-a dat mici retușări coloristice în stil romantic. [...]
Originalitatea lui Alecsandri nu s-a arătat în toată puterea decât târziu prin pe drept prețuitele Pasteluri. De obicei se observă aici percepția naturii, totuși nu aceasta e formula critică de înțelegere cea mai adecvată. Alecsandri, om indolent și terorizat de intemperii, ascuns iarna în casa lui de la Mircești pe care zăpezile o apasă cu albele lor blănuri, [...] creează astfel la noi poezia intimității.
G. Călinescu, Istoria literaturii române. Compendiu
*elinic – referitor la Grecia
*à la recherche du soleil – (în franceză, în original) în căutarea soarelui
Indică sensul din text al secvenței în toată puterea.