Ghid Subiectul II — Teorie și Practică
Subiectul II îți poate aduce 10 puncte extrem de ușor. Parcurge ghidul teoretic și antrenează-te pe cele 186 exerciții preluate din variantele oficiale de Bacalaureat.
📖1. Sinteză Teoretică (Cele 4 Tipuri Clasice)
👁️ Perspectiva Narativă
Raportul dintre narator și acțiune (Obiectivă / Subiectivă).Identifică instanța narativă. Dacă povestirea este la persoana a III-a (detașat, omniscient), perspectiva este obiectivă („viziune dindărăt”). Dacă este la persoana I, implicat, perspectiva este subiectivă („viziune împreună cu”). Ilustrează cu 2 verbe/pronume din text.
🎭 Rolul Notațiilor Autorului (Didascalii)
Indicațiile scenice scrise de dramaturg în paranteze.Arată rolul didascaliilor în textul dramatic: rol funcțional/scenografic (descrie decorul, lumina, sunetul), de ghidare a actorilor (mimica, gestica, tonul) sau de caracterizare indirectă a stărilor sufletești ale personajelor.
🎨 Ideea Poetică și Mijloacele Artistice
Mesajul profund transmis prin figuri de stil și imagini artistice.Formulează tema centrală a poeziei. Apoi comentează 2 figuri de stil distincte (metaforă, epitet, personificare) și imagini artistice (vizuale, auditive) care contribuie la crearea acestei stări sufletești.
👤 Caracterizarea de Personaj
Tehnici de conturare fizică/morală în text epic sau dramatic.Prezintă statutul social/moral al personajului în text. Indică o trăsătură morală dominantă și exemplifică cum reiese direct (portret realizat de narator/alte personaje) sau indirect (prin fapte, limbaj, atitudini).
🏋️2. Bancă de Exerciții Practice (186 Variante)
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, două modalități de caracterizare a personajului Tecuță, identificate în fragmentul extras din Moș Teacă de Anton Bacalbașa.
Adevărat copil năzdrăvan! Din pricina lui nu se puteau odihni cinci mahalale... Tecuţă a spart capul fetei mele!... Tecuţă al lor are apucături milităreşti... (Anton Bacalbașa, Moș Teacă)
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului din fragmentul extras din piesa Jocul de-a vacanța de Mihail Sebastian.
SCENA XV CORINA, ȘTEFAN Rămasă singură, Corina îl privește îndelung pe Ștefan... După un moment de ezitare, face un pas spre el... ȘTEFAN (se ridică în capul oaselor...): Eu? Interesant? (Mihail Sebastian, Jocul de-a vacanța)
Comentează poezia Plâns de Ion Minulescu, în minimum 50 de cuvinte, evidențiind relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice.
Din nou revăd pădurea în care împreună Cu tine rătăcit-am în nopțile cu lună... Azi dragostea ni-i moartă, și banca-i părăsită... Pădurea-și plânge frunza și eu dragostea mi-o plâng. (Ion Minulescu, Plâns)
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, două modalități de caracterizare a personajului Tecuță, identificate în fragmentul extras din Moș Teacă de Anton Bacalbașa.
Adevărat copil năzdrăvan! Din pricina lui nu se puteau odihni cinci mahalale... Tecuţă a spart capul fetei mele!... Tecuţă al lor are apucături milităreşti... (Anton Bacalbașa, Moș Teacă)
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului din fragmentul extras din piesa Jocul de-a vacanța de Mihail Sebastian.
SCENA XV CORINA, ȘTEFAN Rămasă singură, Corina îl privește îndelung pe Ștefan... După un moment de ezitare, face un pas spre el... ȘTEFAN (se ridică în capul oaselor...): Eu? Interesant? (Mihail Sebastian, Jocul de-a vacanța)
Comentează poezia Plâns de Ion Minulescu, în minimum 50 de cuvinte, evidențiind relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice.
Din nou revăd pădurea în care împreună Cu tine rătăcit-am în nopțile cu lună... Azi dragostea ni-i moartă, și banca-i părăsită... Pădurea-și plânge frunza și eu dragostea mi-o plâng. (Ion Minulescu, Plâns)
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului în fragmentul extras din piesa Steaua fără nume de Mihail Sebastian.
SCENA V D-ra CUCU, ELEVA D-ra CUCU (Făcând un pas pe peron): Zamfirescu! (Formidabilă): Stai pe loc, Zamfirescu… Ia vino aici domnișoară… Mai aproape! Mai aproape, n-auzi? (Prin fereastră se vede ivindu-se din stânga o fată de școală în uniformă. Abia îndrăznește să se apropie de teribila d-ră Cucu, care a rămas în fața ușii și-i face semn cu degetul): Prin urmare, de astea-mi ești d-ta? Aici îți faci d-ta veacul? La gară, ai? La gară! ELEVA (Pierdută): Domnișoară… D-ra CUCU: Taci! (Din dreapta se ivește Ichim împingând căruciorul lui ceferist. D-ra Cucu cu un gest scurt îi arată elevei ușa biroului): Intră înăuntru… (Fata ezită): Intră înăuntru, n-auzi? (O împinge înăuntru. Intră și ea, trage ușa): Ce cauți aici? ELEVA (Pe jumătate moartă): Dom’șoară vă rog. D-ra CUCU: Taci! (Răspicat): Ce cauți aici? (Mihail Sebastian, Steaua fără nume)
Comentează, în minimum 50 de cuvinte, textul de mai jos, evidențiind relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice.
Din nou revăd pădurea în care împreună Cu tine rătăcit-am în nopțile cu lună Și banca solitară pierdută-n flori albastre Pe care ades stătut-am strângându-ne de mână, Uimiți de sfântă vraje a fericirei noastre. Azi dragostea ni-i moartă, și banca-i părăsită, De vântu’ rece-al toamnei pădurea-i desfrunzită, Copacii-și clatin vârful și crengile își frâng, Și eu și ea-mbrăca-vom de-acum haina cernită, Pădurea-și plânge frunza și eu dragostea mi-o plâng. Ion Minulescu, Plâns Notă
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul de mai jos.
"Am urcat cu Viky pe Ciracman. Ioana n-a venit cu noi, căci o obosește cel mai mic drum anevoios. Și poate că-i era dor să rămâie măcar două ore singură sau poate că eu îmi închipuiam că îi era necesară această singurătate, căci mă atrăgea perspectiva din vârful Ciracmanului, sau posibilitatea de a face o plimbare numai cu Viky, fără nicio intenție de flirt, numai cu satisfacția unui bărbat însurat făcând o escapadă inofensivă (căci consideram legătura dintre mine și Ioana ca ceva oficial). Ioana n-a avut curajul să mă reție. Urcatul l-am făcut fiecare după temperamentul său, eu agitat, prea în urmă sau prea înainte, cu momente de osteneală și de ambiții care învingeau osteneala, cu ochii lucioși, fața uscată, mâinile crispate. Viky, cu mersul egal, identic, orice piatră neașteptată sau ridicătură i-ar fi ieșit în cale, pornită parcă să facă înconjurul lumii, pe un drum simplu care nici nu merita să fie băgat în seamă, rămânând mereu grațioasă, zâmbitoare, discutând cu același farmec și ușurință, doar cu câteva broboane de transpirație pe frunte și pe brațe. Ajunși sus, se desfășura înaintea noastră o magnifică panoramă asupra mării. Spațiul, cam strâns în port din pricina golfului, se deschidea acum fără margini. Am căutat să întrețin o conversație ―burgheză‖ cu Viky, ca să demonstrez că-i sunt prieten bun, că nu sunt omul ciudat pe care îl bănuiesc ceilalți, și poate din instinctul meu de a voi să scot la suprafață, în omul care pare cel mai superficial și mai preocupat de evenimentele neînsemnate ale zilei, câteva spaime. (Cât e de mare perversitatea?!)."
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului în fragmentul de mai jos.
TABLOUL XVIII Un colț acasă la Danton. Un cămin, două fotolii lângă foc, o masă. Ora de dimineață când se îngână ziua cu noaptea. Două lumânări ard în sfeșnic pe masă. O pisică lângă lumânări. DANTON, LOUISE, mai târziu PANIS, apoi garda DANTON (stă de multă vreme adâncit, muncit de gânduri, în fotoliu. Pe față i se citește o continuitate de sentimente felurite: urmărirea unei idei, fixarea ei, un surâs de neîncredere, o senzație de dezgust care-i contractă tot corpul, […] și iar urmărirea unui gând. Apoi brusc se scoală și se plimbă, uitat, prin casă). LOUISE (apare, abia îmbrăcată, îl privește cercetător): Danton... ce s-a întâmplat? De ce te-ai îmbrăcat de la miezul nopții? Ce e? DANTON (nervos și masiv): Nimic. (O îmbrățișează și o ia cu el în fotoliu, iar după un timp): Louise, tu știi că din clipă în clipă trebuie să vie să mă aresteze? LOUISE (înmărmurită): Cum asta? DANTON (privește într-o altă parte, ca și cum ar răspunde la altceva): Se pare că totuși Robespierre a îndrăznit... Camil Petrescu, Danton Notă
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului în fragmentul de mai jos.
ACTUL II (Un hol salon, în noua casă a lui Spirache. Un perfect prost gust. Vizibil, tabloul în ulei al unchiului defunct, în locul portretului fotografie din actul întâi. Un aparat de radio. Dispoziţia mobilelor şi ieşirilor priveşte direcţia de scenă. În fund trebuie să fie o uşă care se deschide spre un balcon. A trecut un an şi e zece dimineaţa.) SCENA 1 CHIRIACHIŢA, DACIA, MIZA (La ridicarea cortinei, aparatul de radio e în funcţiune. Se transmite slujba de la biserică. Instalată comod, lângă aparat, Chiriachiţa foarte cucernică, ascultă slujba şi dă în cărţi. E îmbrăcată într-o rochie somptuoasă şi aproape ridicolă. Câteva clipe nu se aude decât muzica... Când preotul va zice Doamne miluieşte, Chiriachiţa va avea grijă să se închine cu mare smerenie. Intră Miza.) MIZA: (Are în braţe un căţel) Bună dimineaţa! (vorbeşte alintat ca un copil): Zi bună dimineaţa lui maman... (Ia o lăbuţă şi o dă Daciei) şi lui grande-maman (acelaşi joc.) CHIRIACHIŢA: (aspru) Marş, tu! Tudor Mușatescu, Titanic vals Notă
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului în fragmentul de mai jos.
ACTUL II (Un hol salon, în noua casă a lui Spirache. Un perfect prost gust. Vizibil, tabloul în ulei al unchiului defunct, în locul portretului fotografie din actul întâi. Un aparat de radio. Dispoziţia mobilelor şi ieşirilor priveşte direcţia de scenă. În fund trebuie să fie o uşă care se deschide spre un balcon. A trecut un an şi e zece dimineaţa.) SCENA 1 CHIRIACHIŢA, DACIA, MIZA (La ridicarea cortinei, aparatul de radio e în funcţiune. Se transmite slujba de la biserică. Instalată comod, lângă aparat, Chiriachiţa foarte cucernică, ascultă slujba şi dă în cărţi. E îmbrăcată într-o rochie somptuoasă şi aproape ridicolă. Câteva clipe nu se aude decât muzica... Când preotul va zice Doamne miluieşte, Chiriachiţa va avea grijă să se închine cu mare smerenie. Intră Miza.) MIZA: (Are în braţe un căţel) Bună dimineaţa! (vorbeşte alintat ca un copil): Zi bună dimineaţa lui maman... (Ia o lăbuţă şi o dă Daciei) şi lui grande-maman (acelaşi joc.) CHIRIACHIŢA: (aspru) Marş, tu! Tudor Mușatescu, Titanic vals Notă
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului în fragmentul extras din comedia Titanic vals de Tudor Mușatescu.
ACTUL II (Un hol salon, în noua casă a lui Spirache. Un perfect prost gust. Vizibil, tabloul în ulei al unchiului defunct, în locul portretului fotografie din actul întâi. Un aparat de radio. Dispoziţia mobilelor şi ieşirilor priveşte direcţia de scenă. În fund trebuie să fie o uşă care se deschide spre un balcon. A trecut un an şi e zece dimineaţa.) SCENA 1 CHIRIACHIŢA, DACIA, MIZA (La ridicarea cortinei, aparatul de radio e în funcţiune. Se transmite slujba de la biserică. Instalată comod, lângă aparat, Chiriachiţa foarte cucernică, ascultă slujba şi dă în cărţi. E îmbrăcată într-o rochie somptuoasă şi aproape ridicolă. Câteva clipe nu se aude decât muzica... Când preotul va zice Doamne miluieşte, Chiriachiţa va avea grijă să se închine cu mare smerenie. Intră Miza.) MIZA: (Are în braţe un căţel) Bună dimineaţa! (vorbeşte alintat ca un copil): Zi bună dimineaţa lui maman... (Ia o lăbuţă şi o dă Daciei) şi lui grande-maman (acelaşi joc.) CHIRIACHIŢA: (aspru) Marş, tu!
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului în fragmentul extras din comedia Titanic vals de Tudor Mușatescu.
ACTUL II (Un hol salon, în noua casă a lui Spirache. Un perfect prost gust. Vizibil, tabloul în ulei al unchiului defunct, în locul portretului fotografie din actul întâi. Un aparat de radio. Dispoziţia mobilelor şi ieşirilor priveşte direcţia de scenă. În fund trebuie să fie o uşă care se deschide spre un balcon. A trecut un an şi e zece dimineaţa.) SCENA 1 CHIRIACHIŢA, DACIA, MIZA (La ridicarea cortinei, aparatul de radio e în funcţiune. Se transmite slujba de la biserică. Instalată comod, lângă aparat, Chiriachiţa foarte cucernică, ascultă slujba şi dă în cărţi. E îmbrăcată într-o rochie somptuoasă şi aproape ridicolă. Câteva clipe nu se aude decât muzica... Când preotul va zice Doamne miluieşte, Chiriachiţa va avea grijă să se închine cu mare smerenie. Intră Miza.) MIZA: (Are în braţe un căţel) Bună dimineaţa! (vorbeşte alintat ca un copil): Zi bună dimineaţa lui maman... (Ia o lăbuţă şi o dă Daciei) şi lui grande-maman (acelaşi joc.) CHIRIACHIŢA: (aspru) Marş, tu!
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului în fragmentul extras din piesa Danton de Camil Petrescu.
TABLOUL XVIII Un colț acasă la Danton. Un cămin, două fotolii lângă foc, o masă. Ora de dimineață când se îngână ziua cu noaptea. Două lumânări ard în sfeșnic pe masă. O pisică lângă lumânări. DANTON, LOUISE, mai târziu PANIS, apoi garda DANTON (stă de multă vreme adâncit, muncit de gânduri, în fotoliu. Pe față i se citește o continuitate de sentimente felurite: urmărirea unei idei, fixarea ei, un surâs de neîncredere, o senzație de dezgust care-i contractă tot corpul, […] și iar urmărirea unui gând. Apoi brusc se scoală și se plimbă, uitat, prin casă). LOUISE (apare, abia îmbrăcată, îl privește cercetător): Danton... ce s-a întâmplat? De ce te-ai îmbrăcat de la miezul nopții? Ce e? DANTON (nervos și masiv): Nimic. (O îmbrățișează și o ia cu el în fotoliu, iar după un timp): Louise, tu știi că din clipă în clipă trebuie să vie să mă aresteze? LOUISE (înmărmurită): Cum asta? DANTON (privește într-o altă parte, ca și cum ar răspunde la altceva): Se pare că totuși Robespierre a îndrăznit... (Camil Petrescu, Danton)
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului în fragmentul extras din piesa Steaua fără nume de Mihail Sebastian.
SCENA V D-ra CUCU, ELEVA D-ra CUCU (Făcând un pas pe peron): Zamfirescu! (Formidabilă): Stai pe loc, Zamfirescu… Ia vino aici domnișoară… Mai aproape! Mai aproape, n-auzi? (Prin fereastră se vede ivindu-se din stânga o fată de școală în uniformă. Abia îndrăznește să se apropie de teribila d-ră Cucu, care a rămas în fața ușii și-i face semn cu degetul): Prin urmare, de astea-mi ești d-ta? Aici îți faci d-ta veacul? La gară, ai? La gară! ELEVA (Pierdută): Domnișoară… D-ra CUCU: Taci! (Din dreapta se ivește Ichim împingând căruciorul lui ceferist. D-ra Cucu cu un gest scurt îi arată elevei ușa biroului): Intră înăuntru… (Fata ezită): Intră înăuntru, n-auzi? (O împinge înăuntru. Intră și ea, trage ușa): Ce cauți aici? ELEVA (Pe jumătate moartă): Dom’șoară vă rog. D-ra CUCU: Taci! (Răspicat): Ce cauți aici? (Mihail Sebastian, Steaua fără nume)
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului în textul de mai jos.
SCENA XV CORINA, ȘTEFAN Rămasă singură, Corina îl privește îndelung pe Ștefan cum stă în șezlong și citește sau se preface că citește, într-o totală indiferență. După un moment de ezitare, face un pas spre el cu ceva decis în mișcare – „ce-o fi o fi” – și se adresează cu o anumită bravură în toată înfățișarea, dar fără bruschețe. CORINA: În fond, dumneata de ce ții cu tot dinadinsul să fii interesant? ȘTEFAN (se ridică în capul oaselor și se uită împrejur, ca și cum ar căuta să vadă cu cine vorbește): Eu? Interesant? Dar nu țin deloc să fiu interesant. CORINA (retezător): Foarte bine faci. Nici nu ești. ȘTEFAN: Nu sunt, da’ să știi că nu-mi comunici nimic nou. Sunt treizeci și patru de ani – la 5 octombrie vor fi treizeci și cinci – de când știu cu precizie că nu sunt interesant. Nu făcea, zău, să pierzi baia și nici mie să-mi strici lectura, numai ca să-mi aduci la cunoștință o știre atât de veche. (Își reia cartea și se pregătește să-și continue lectura.)
Comentează, în minimum 50 de cuvinte, textul de mai jos, evidențiind relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice.
Din nou revăd pădurea în care împreună Cu tine rătăcit-am în nopțile cu lună Și banca solitară pierdută-n flori albastre Pe care ades stătut-am strângându-ne de mână, Uimiți de sfântă vraje a fericirei noastre. Azi dragostea ni-i moartă, și banca-i părăsită, De vântu’ rece-al toamnei pădurea-i desfrunzită, Copacii-și clatin vârful și crengile își frâng, Și eu și ea-mbrăca-vom de-acum haina cernită, Pădurea-și plânge frunza și eu dragostea mi-o plâng. Ion Minulescu, Plâns Notă
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului în fragmentul extras din piesa Danton de Camil Petrescu.
TABLOUL XVIII Un colț acasă la Danton. Un cămin, două fotolii lângă foc, o masă. Ora de dimineață când se îngână ziua cu noaptea. Două lumânări ard în sfeșnic pe masă. O pisică lângă lumânări. DANTON, LOUISE, mai târziu PANIS, apoi garda DANTON (stă de multă vreme adâncit, muncit de gânduri, în fotoliu. Pe față i se citește o continuitate de sentimente felurite: urmărirea unei idei, fixarea ei, un surâs de neîncredere, o senzație de dezgust care-i contractă tot corpul, […] și iar urmărirea unui gând. Apoi brusc se scoală și se plimbă, uitat, prin casă). LOUISE (apare, abia îmbrăcată, îl privește cercetător): Danton... ce s-a întâmplat? De ce te-ai îmbrăcat de la miezul nopții? Ce e? DANTON (nervos și masiv): Nimic. (O îmbrățișează și o ia cu el în fotoliu, iar după un timp): Louise, tu știi că din clipă în clipă trebuie să vie să mă aresteze? LOUISE (înmărmurită): Cum asta? DANTON (privește într-o altă parte, ca și cum ar răspunde la altceva): Se pare că totuși Robespierre a îndrăznit... (Camil Petrescu, Danton)
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul extras din romanul Patul lui Procust de Camil Petrescu.
"Am urcat cu Viky pe Ciracman. Ioana n-a venit cu noi, căci o obosește cel mai mic drum anevoios. Și poate că-i era dor să rămâie măcar două ore singură sau poate că eu îmi închipuiam că îi era necesară această singurătate, căci mă atrăgea perspectiva din vârful Ciracmanului, sau posibilitatea de a face o plimbare numai cu Viky, fără nicio intenție de flirt, numai cu satisfacția unui bărbat însurat făcând o escapadă inofensivă (căci consideram legătura dintre mine și Ioana ca ceva oficial). Ioana n-a avut curajul să mă reție. Urcatul l-am făcut fiecare după temperamentul său, eu agitat, prea în urmă sau prea înainte, cu momente de osteneală și de ambiții care învingeau osteneala, cu ochii lucioși, fața uscată, mâinile crispate. Viky, cu mersul egal, identic..." (Camil Petrescu, Patul lui Procust)
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului în textul de mai jos.
SCENA XV CORINA, ȘTEFAN Rămasă singură, Corina îl privește îndelung pe Ștefan cum stă în șezlong și citește sau se preface că citește, într-o totală indiferență. După un moment de ezitare, face un pas spre el cu ceva decis în mișcare – „ce-o fi o fi” – și se adresează cu o anumită bravură în toată înfățișarea, dar fără bruschețe. CORINA: În fond, dumneata de ce ții cu tot dinadinsul să fii interesant? ȘTEFAN (se ridică în capul oaselor și se uită împrejur, ca și cum ar căuta să vadă cu cine vorbește): Eu? Interesant? Dar nu țin deloc să fiu interesant. CORINA (retezător): Foarte bine faci. Nici nu ești. ȘTEFAN: Nu sunt, da’ să știi că nu-mi comunici nimic nou. Sunt treizeci și patru de ani – la 5 octombrie vor fi treizeci și cinci – de când știu cu precizie că nu sunt interesant. Nu făcea, zău, să pierzi baia și nici mie să-mi strici lectura, numai ca să-mi aduci la cunoștință o știre atât de veche. (Își reia cartea și se pregătește să-și continue lectura.)
Comentează poezia Plâns de Ion Minulescu, în minimum 50 de cuvinte, evidențiind relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice.
Din nou revăd pădurea în care împreună Cu tine rătăcit-am în nopțile cu lună... Azi dragostea ni-i moartă, și banca-i părăsită... Pădurea-și plânge frunza și eu dragostea mi-o plâng. (Ion Minulescu, Plâns)
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul extras din Craii de Curtea-Veche de Mateiu I. Caragiale.
„Într-un ajun de sărbătoare, vremea rea făcu în sfârșit pace. Neîncrezător, nu ieșii decât târziu la plimbare. La zări se lumina a ploaie. Era așa de albastră acea seară dulceagă și lină, de un albastru închis, fluid, că orașul părea scufundat în adâncimile tainice ale unei mări. Străzile mișunau de lume; fericirea de a trăi, de a se bucura de bunurile vieții se oglindea pe toate chipurile, se răsfrângea în toate privirile, vie, aproape ațâțătoare, dând frumuseții femeilor o deosebită strălucire. Închipuirea mă purta în trecut... Îmbinând astfel realitatea și visarea, urmai fără grabă șuvoiul mulțimii până la podul de peste canal...” (Mateiu I. Caragiale, Craii de Curtea-Veche)
Comentează, în minimum 50 de cuvinte, textul de mai jos, evidențiind relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice. Din nou revăd pădurea în care împreună Cu tine rătăcit-am în nopțile cu lună Și banca solitară pierdută-n flori albastre Pe care ades stătut-am strângându-ne de mână, Uimiți de sfântă vraje a fericirei noastre. Azi dragostea ni-i moartă, și banca-i părăsită, De vântu’ rece-al toamnei pădurea-i desfrunzită, Copacii-și clatin vârful și crengile își frâng, Și eu și ea-mbrăca-vom de-acum haina cernită, Pădurea-și plânge frunza și eu dragostea mi-o plâng. Ion Minulescu, Plâns
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul extras din Craii de Curtea-Veche de Mateiu I. Caragiale.
„Într-un ajun de sărbătoare, vremea rea făcu în sfârșit pace. Neîncrezător, nu ieșii decât târziu la plimbare. La zări se lumina a ploaie. Era așa de albastră acea seară dulceagă și lină, de un albastru închis, fluid, că orașul părea scufundat în adâncimile tainice ale unei mări. Străzile mișunau de lume; fericirea de a trăi, de a se bucura de bunurile vieții se oglindea pe toate chipurile, se răsfrângea în toate privirile, vie, aproape ațâțătoare, dând frumuseții femeilor o deosebită strălucire. Închipuirea mă purta în trecut... Îmbinând astfel realitatea și visarea, urmai fără grabă șuvoiul mulțimii până la podul de peste canal...” (Mateiu I. Caragiale, Craii de Curtea-Veche)
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul extras din romanul Patul lui Procust de Camil Petrescu.
"Am urcat cu Viky pe Ciracman. Ioana n-a venit cu noi, căci o obosește cel mai mic drum anevoios. Și poate că-i era dor să rămâie măcar două ore singură sau poate că eu îmi închipuiam că îi era necesară această singurătate, căci mă atrăgea perspectiva din vârful Ciracmanului, sau posibilitatea de a face o plimbare numai cu Viky, fără nicio intenție de flirt, numai cu satisfacția unui bărbat însurat făcând o escapadă inofensivă (căci consideram legătura dintre mine și Ioana ca ceva oficial). Ioana n-a avut curajul să mă reție. Urcatul l-am făcut fiecare după temperamentul său, eu agitat, prea în urmă sau prea înainte, cu momente de osteneală și de ambiții care învingeau osteneala, cu ochii lucioși, fața uscată, mâinile crispate. Viky, cu mersul egal, identic..." (Camil Petrescu, Patul lui Procust)
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului din fragmentul extras din drama Trenurile mele de Tudor Mușatescu.
ACTUL II După o lună de la acțiunea primului act. E tot o duminică... Interiorul casei lui Manole e mult schimbat... MANOLE (zice cu blândețe): Ai ostenit? (Tudor Mușatescu, Trenurile mele)
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul extras din romanul Viața la țară de Duiliu Zamfirescu.
Ei plecară. În urma lor, Saşa se găti repede şi ieşi în balcon, aşteptând pe conu Dinu şi Matei. La ideea de a-l revedea, simţea inima bătându-i-se cu putere şi un val de căldură urcându-i-se în obraji. Intră înăuntru cu neastâmpăr; îşi aşeză pălăria mai pe frunte; îşi scoase o mănuşă, ca iar s-o puie după un minut. Un zgomot de trăsură, în curte, o făcu să se repeadă la fereastră. Dar era numai subprefectul. Cu toate că-i era simpatic, de astă dată Saşa îl găsi venit la nevreme, şi nu ieşi. Un argat, care văzuse trăsura ei plecând, spuse subprefectului că toată lumea era la câmp, şi-l făcu astfel să se ducă. După puţin timp veni şi Matei. Saşa îl văzu de pe fereastră şi se repezi la uşă să-i iasă înainte, însă inima îi bătea aşa de tare, încât fu silită să se oprească un moment pe scaun. Argatul care vorbise cu subprefectul era gata să-l trimeată şi pe el după ceilalţi, când Saşa ieşi repede, tocmai pe când trăsura lui Matei întorcea, şi-l strigă. (Duiliu Zamfirescu, Viața la țară)
Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul extras din romanul Viața la țară de Duiliu Zamfirescu.
Ei plecară. În urma lor, Saşa se găti repede şi ieşi în balcon, aşteptând pe conu Dinu şi Matei. La ideea de a-l revedea, simţea inima bătându-i-se cu putere şi un val de căldură urcându-i-se în obraji. Intră înăuntru cu neastâmpăr; îşi aşeză pălăria mai pe frunte; îşi scoase o mănuşă, ca iar s-o puie după un minut. Un zgomot de trăsură, în curte, o făcu să se repeadă la fereastră. Dar era numai subprefectul. Cu toate că-i era simpatic, de astă dată Saşa îl găsi venit la nevreme, şi nu ieşi. Un argat, care văzuse trăsura ei plecând, spuse subprefectului că toată lumea era la câmp, şi-l făcu astfel să se ducă. După puţin timp veni şi Matei. Saşa îl văzu de pe fereastră şi se repezi la uşă să-i iasă înainte, însă inima îi bătea aşa de tare, încât fu silită să se oprească un moment pe scaun. Argatul care vorbise cu subprefectul era gata să-l trimeată şi pe el după ceilalţi, când Saşa ieşi repede, tocmai pe când trăsura lui Matei întorcea, şi-l strigă. (Duiliu Zamfirescu, Viața la țară)
Comentează poezia Apus de toamnă de Al. Philippide, în minimum 50 de cuvinte, evidențiind relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice.
Bătrânul Soare orb trăiește încă? La țărmurile-apusului sosit, Bătrânul Soare obosit A poposit Pe-o stâncă. Înspre apus Un stol de corbi flămânzi s-a dus, - Acolo unde cerul ostenit S-a povârnit* Pe valurile verzi și moarte. [...] Pe stânca lui ce mai așteaptă oare Bătrânul soare? Căci, iată, e târziu acum, Și vântul suflă cerul ca pe-un fum, - Și, uite, cel din urmă corb s-a dus Pe ghețurile verzi de la apus, - Spre miazănoapte cel din urmă corb! Tot mai trăiește bietul Soare orb? (Al. Philippide, Apus de toamnă)